Victimele regimului comunist au fost comemorate la hramul Mănăstirii Memorialul Gherla - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Victimele regimului comunist au fost comemorate la hramul Mănăstirii Memorialul Gherla

[2019-03-11]
de Gheorghe Anghel

Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei s-a rugat sâmbătă la Mănăstirea Memorialul Gherla, împreună cu soborul slujitor, pentru toţi cei care în timpul regimului comunist şi-au sacrificat viaţa în numele libertăţii şi credinţei strămoşeşti.
Slujba parastasului a fost oficiată la finalul liturghiei prezidate de Mitropolitul Clujului cu prilejul hramului mănăstirii care îi are ca ocrotitori pe sfinţii 40 mucenici din Sevastia.
Aşezământul monahal Memorialul Gherla este situat pe Dealul Cărămidăriei, lângă cimitirul anonim cu gropi comune al deţinuţilor politici din perioada comunistă, informează Mitropolia Clujului.
La slujba din 9 martie 2019 au fost prezenţi stareţi şi stareţe de la mănăstirile din eparhie, oficialităţi locale şi judeţene, foşti deţinuţi politici şi numeroşi credincioşi.
După citirea pericopei evanghelice, Mitropolitul Andrei a rostit omilia intitulată: „Ratarea cununii”, în cadrul căruia a evidenţiat curajul mărturisirii Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de un grup de studenţi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, iar la momentul pricesnei, grupul de copii al mănăstirii, coordonat de înv. Roxana Gădălean, a susţinut un microrecital de cântece religioase.
Protos. Grigorie Benea, stareţul mănăstirii, a mulţumit ierarhului şi tuturor celor prezenţi la hramul Mănăstirii „Sfinţii 40 de Mucenici”.
De asemenea, a luat cuvântul părintele arhim. Gavriil Burzo, duhovnicul Mănăstirii Breaza, fost deţinut politic, încarcerat la Gherla.
Mănăstire în locul gropilor comune
Anul trecut, în 9 martie a fost sărbătorit primul hram al noului lăcaş de cult de pe Dealul Cărămidăriei din Gherla.
Mănăstirea a fost înfiinţată în data de 1 octombrie 2017, până în prezent fiind amenajată o sală ce cuprinde un paraclis, un muzeu, câteva camere şi o trapeză.
Potrivit stareţului aşezământului monahal, protosinghelul Grigorie Benea, urmează să fie efectuate săpături pentru a degreva locul din punct de vedere arheologic, după care se va începe construcţia propriu-zisă.
Pentru că anul 2017 a fost dedicat mărturisitorilor şi apărătorilor Ortodoxiei din închisorile comuniste, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului a iniţiat la Gherla, unul din epicentrele suferinţei din gulagul comunist românesc, construirea unui memorial pe Dealul Cărămidăriei, memorial în care jertfa şi suferinţa lor să fie pusă în valoare.
Zilele Memorialului Gherla, 8-10 martie 2019
Vineri, 8 martie, la Cluj-Naoca, la Muzeul Etnografic, de la ora 18.00, a avut loc conferinţa: „Flori în zeghe – Femei în închisorile comuniste”, la care au participat ca invitate: Doina Jela – publicistă, autoare a mai multor cărţi în domeniu, şi Niculina Moica, fostă deţinută politic.
Sărbătoarea hramului a avut în centru Sfânta Liturghie, oficiată de Mitropolitul Andrei, sâmbătă, 9 martie, în paraclisul mănăstirii, în ziua de pomenire a sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia şi, totodată, Ziua Foştilor Deţinuţi Politici Anticomunişti.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 969, Ultimul acces: 2026-10-10 15:09:05